Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil:
Şi
le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am
dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată
puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. (Luca 10, 18-19)
Sarbatoarea din ziua de astazi, de Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil, soborul lor,
adica acești Voievozi ai puterilor ceresti impreuna cu toate puterile
ceresti, ne sunt binecunoscute nouă și poate, alături de Sfântul
Nicolae, este una din cele mai indragite si mai iubite sarbatori. Si
sunt atatia dintre noi care poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
Evanghelia din
aceasta sarbatoare cuprinde o scurta discutie dintre Mantuitorul Iisus
Hristos si cei 72 de ucenici pe care-i trimisese doi cate doi sa
propovaduiasca credinta in locurile pe unde urma sa mearga. Acestia s-au
intors bucurosi din calatoriile in care-i trimisese Mantuitorul si I-au
spus: “Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau“. Si erau
bucurosi, si stim intr-adevar, din alte locuri ale Evangheliei, cat de
greu era cand era cineva chinuit de demoni si nu se putea izbavi. De
aceea intelegem ca erau atat de bucurosi intorcandu-se si vazand ca si
demonii li s-au supus. Mantuitorul insa nu i-a incurajat in
bucuria aceasta si le-a explicat de ce li s-au supus lor demonii si de
ce, sau pentru ce, trebuia cu adevarat sa se bucure. Li s-au supus demonii pentru ca puterea acestora era limitata si pentru ca ei ii scoteau din oameni in numele Domnului, Cel care ii vazuse atuncea cand cazusera din Ceruri. Cu adevarat marea bucurie insa, nu era sa fie biruitori asupra demonilor, ci sa aiba parte de vesnicia Imparatiei cerurilor. Si le-a spus in continuare: “Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri“ (Luca 10, 20).
A amintit Domnul in cuvantul Sau de caderea demonilor, cand
Arhanghelul Mihail, primul din aceasta pereche, a avut un rol foarte
important, si de aceea au oranduit Sfintii Parinti sa se citeasca
Evanghelia pe care am auzit-o. Atunci cand Mantuitorul a spus ca “am vazut pe Satana ca un fulger cazand din cer“, este vorba de acea prima mare cadere din istoria creatiei, care a fost caderea unei parti a ingerilor, devenind demoni. Din
cauza trufiei, acestia nu au vrut sa ramana in starea lor si s-au
razvratit, iar intaiul dintre ingeri, Lucifer, a voit chiar sa ia locul
lui Dumnezeu, sa se faca stapan peste o lume pe care nu o crease, pe
care nu o cunostea cu adevarat, si pe care nu o iubea. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Mantuitorul
compara caderea acestuia cu un fulger pentru a arata bogatia darurilor
pe care el le primise, caci era cel dintai dintre ingeri care straluceau
precum lumina fulgerului, si pentru a arata cat de iute a cazut, asa
cum fulgerul dintr-o data se vede pe cer si dispare. Si indata ce a gandit Lucifer sa ia locul lui Dumnezeu s-a transformat in rautatea care nu mai are intoarcere pe vesnicie.
Si a fost urmat de altii, caci cugetul lui cel stricat se transmitea
fara sa fie impiedicat de ceva material, intre aceste minti inteligibile
care sunt ingerii si nematerialnice. Atunci insa Arhanghelul Mihail a strigat: “Sa luam aminte!“. Din clipa aceea a incetat caderea ingerilor, caci au luat aminte la glasul lui si la Dumnezeu.
In istoria omenirii, Arhanghelul Mihail
va fi prezent in multe alte momente importante. Traditia ne spune ca el
a conlucrat la darea Legii Vechi lui Moise pe muntele Sinai, a stins
cuptorul de foc in care au fost aruncati cei trei tineri din Babilon, si
l-a pazit acolo pe Daniel care era aruncat in groapa cu lei, tot el a
fost trimis sa duca focul si pedeapsa peste cetatile Sodomei si Gomorei,
pe Sfantul Apostol Petru el l-a slobozit din temnita si l-a scos,
mergand inaintea lui, iar la sfarsitul veacurilor, el impreuna cu ceata Arhanghelilor, va suna trambita care va vesti Judecata de Apoi.
Alaturi de el il cinstim astazi in primul rand pe Sfantul Arhanghel Gavriil. Acesta are slujirea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale mantuirii noastre. Cea mai cunoscuta si mai importanta a fost trimiterea la Fecioara Maria, sa-i vesteasca taina intruparii Domnului, la Bunavestire.
Apoi, cand Iosif era tulburat si nu stia cele ce se intamplasera, tot
Arhanghelul Gavriil a fost trimis sa-i spuna si lui despre marea taina a
Fecioarei Maria. El a fost cel dintai care a cantat: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire”
la Nasterea Domnului. Si tot el a fost ingerul imbracat in alb si
stralucind ca fulgerul care a spus femeilor mironosite la Mormant: “Nu va spaimantati, cautati pe Iisus Nazarineanul cel Rastignit, a inviat“.
Îi cinsitm pe acesti
doi Arhangheli in chip deosebit, le pomenim si numele si cantarile – le
sunt adresate in mare parte-, si cinstindu-i impreuna, unirea lor
intr-o sarbatoare are un talc adanc pentru viata noastra. Fiecare dintre ei aduc o marturie aparte si un chip a lui Dumnezeu catre noi.
Sfantul Arhanghel Mihail aduce adevarul, legea, dreptatea. Sfantul Arhanghel Gavriil aduce dragostea si smerenia. Slujitor al Legii,
il numeste Acatistul, pe Sfantul Arhanghel Mihail, iar in icoana el
poarta o sabie de foc in mana, iar Sfantul Arhanghel Gavriil este numit Inger al Darului si poarta in icoane un crin in mana. Unul apara dreptatea si adevarul, celalalt vesteste dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Si
daca-i cinstim asa impreuna, trebuie sa facem si noi, ceea ce ne invata
si unul si celalalt, dar tot impreuna, in acelasi timp.
Smerenia si dragostea sunt caracteristicile ortodoxiei, adica unde este ortodoxie este smerenie si dragoste, si unde este smerenie si dragoste acolo este si dreapta credinta. Daca ar fi sa facem o comparatie cu icoana sarbatorii de astazi, icoana ortodoxiei ar arata, asadar ingemanate, pe de-o parte dreapta credinta si marturisirea ei, pe de alta parte smerenia si dragostea. Si aceasta legatura intre adevar si dragoste este foarte importanta si pentru viata noastra de zi cu zi, si pentru mantuire.
Vedem
cu totii suferinta aceasta, din ce in ce mai acuta din lume, si cum in
sufletele oamenilor e din ce in ce mai mult chin si mult plans, cum e
greu, uneori, de crezut ca atat de multa suferinta este intr-un suflet
de om, desi in afara nu se vede. Din pacate aceasta suferinta nu se va opri. Pentru
cei care nu-i inteleg cauza, ea se va adanci, caci nu este o suferinta
care curateste sufletul, cea care-i chinuie pe cei mai multi dintre
oameni in ziua de astazi, ci este una care desfigureaza chipul lui
Hristos in noi, care ne rapeste libertatea si care-i arunca pe oameni in
cea mai adanca deznadejde, caci nu altceva sunt aceste continue certuri si inselari, despartiri si parasiri de care mereu se aude. Omul nu este creat pentru aceasta, pentru a se certa, pentru a se desparti, pentru a se parasi. Daca insa cei care inteleg cauza acestor lucruri, nu vor spune celor din jur: “Sa luam aminte!”, raul va continua si-i va ajunge si pe ei. Si
este foarte necesara aceasta luare de pozitie, caci daca adevarul nu se
afirma raspicat, mai devreme si mai tarziu, dar cu siguranta, minciuna
si raul cuprind suflet dupa suflet, ajungand si la cel care a tacut
atunci cand nu trebuia sa taca.
Majoritatea oamenilor cred in Dumnezeu, dar multi dintre noi nu mai credem in puterea credintei si in puterea lui Dumnezeu. Daca
ni s-a intamplat o nenorocire, ne indoim ca Dumnezeu stie de ea, ca
aude cum plange sufletul nostru si ca ni-l poate tamadui. Daca avem o cadere mai mare, ne indoim ca Dumnezeu ne poate izbavi din ea. Daca cineva din cei apropiati greseste grav, nu vrem sa credem ca rugaciunea staruitoare ii poate schimba inima.
Cumva nu gresim pentru ca suntem neputinciosi, ci pentru ca ne incredem
prea mult in noi si suntem convinsi ca daca noi nu iesim la liman, nici
Dumnezeu nu poate sa ne scoata. Este insa falsa aceeasta gandire, caci Dumnezeu
nu are nevoie de puterea noastra ca sa ne izbaveasca, ci are nevoie
doar de increderea noastra in ceea ce ne-a spus, si de urmarea noastra a
cuvintelor Lui. De exemplu, cand Mantuitorul a spus: “Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor“, trebuie sa intelegem ca acestea nu se refera numai la lumea intreaga in general, ci se refera si la fiecare dintre noi. Cat avem suflare de viata este cu noi, in bucurie, in necazuri, in ispite, in incercari, in reusite, este cu noi.
Cand Arhanghelul Mihail a strigat: “Sa luam aminte!“, el nu era cel mai mare dintre ingeri, am spus ca Lucifer, care cazuse primul era cel mai apropiat de Dumnezeu. Arhanghelul Mihail a putut opri caderea pentru ca a folosit aceasta stavila a adevarului. Nu a fost puterea lui la mijloc, cea care i-a oprit pe ingeri din cadere, ci a fost vointa lui de a recunoaste adevarul si a-l marturisi, si odata marturisit, ceilalti au primit si ei. Arhanghelul Gavriil nu s-a facut mijlocitor al Buneivestiri, pentru ca era plin de har, ci pentru a se impartasi el de harul Maicii Domnului, caci Maica Domnului este “cea mai cinstita decat heruvimii, si mai marita, fara de asemanare decat serafimii“.
Aceasta
incredere gresita in puterea sau… neputinta noastra proprie, conduce
adesea ca oamenii sa nu mai creada in adevarul absolut, adica in Hristos
ca Dumnezeu care a inviat din morti, si care va invia mortii. Si
odata cu imputinarea credintei si pierderea ei pana la urma, legatura
cu Dumnezeu se imputineaza si, subtiindu-se aceasta relatie cu Dumnezeu,
se raceste dragostea si se stinge smerenia, caci acestea nu izvorasc de
altundeva, si nu sunt intretinute decat de harul dumnezeiesc. Multi intelepti si priceputi, cum spune Mantuitorul, sa sufere de aceasta lipsa de smerenie si de dragoste,
iar aceasta suferinta li se face cumplita lor si se simt cumva atat de
indurerati, incat nu pot altceva sa faca decat sa le produca si altora
suferinta.
Suferinta aceasta se
datoreaza faptului ca au uitat de suflet si de legile lui si, in loc sa
fie slujiti de ingeri, cum a lasat Dumnezeu, astfel de oameni, in
aceasta cadere, ajung sa-i slujeasca ei pe demoni, iar aceasta este o suferinta si mai cumplita, caci demonii nu rasplatesc slujirea cu bine, ci cu ura si cu distrugere. Si asa intelegem de ce sunt atat de multe certuri si ură intre oameni. Deci, acolo unde oamenii nu se mai inteleg, lipsa dragostei a fost urmare a lipsei adevarului, a lipsei dreptei credinte.
Opus acestei cai este sa-L marturisim pe Hristos si mai ales sa
marturisim si puterea lui de a uni oamenii, sa credem ca El poate
intr-adevar sa daruiasca ceea ce lipseste sufletelor noastre, sa ne dea
dragostea dupa care tanjim atat de mult.
Dupa ce pier din noi credinta si apoi dragostea, ultima din noi care piere este nadejdea.
Familiile, de exemplu, care se despart, nu se despart decat atunci
cand nu mai au nicio nadejde ca mai pot trai impreuna. Ele insa au ajuns
aici pentru ca mai intai au pierdut mai intai credinta ca Dumnezeu i-a
unit, si au uitat sau n-au inteles, ca Dumnezeu i-a alcatuit ca o
familie nu doar pentru ca au vrut ei, ci mai ales pentru ca Dumnezeu i-a
unit prin acea lucrare nevazuta care incepe prin slujba Cununiei, iar
deznadejdea ii face sa-si vada doar neputintele, care li se par mai mari decat acea lucrare pe care o savarseste Dumnezeu.
Niciodata omul nu poate sa vada mai bine decat Cel care cunoaste
inimile, asa cum nici noi insine nu ne putem cunoaste. De aceea, atunci
cand sotii au pierdut acesta busola a credintei in Dumnezeu, si in El,
Care i-a unit, pierd apoi si dragostea si nadejdea.
Asadar, in fata unor astfel de caderi, care sunt foarte, foarte raspandite, nu este crestineste sa stam nepasatori. La masura noastra, asa mica si neputincioasa, cum poate credem ca este – si este – trebuie insa sa fim fermi in a ne spune si noua, si celor de langa noi aceste adevaruri esentiale,
pe care le auzim de multe ori, dar in valtoarea incercarilor, ele ne
par ceva departe. Insa daca ni le aducem aminte, si daca le spunem
intr-un moment potrivit celor din jur, ele isi pot dovedi intreaga lor putere, care nu este din cuvinte, ci este din duh. Asadar sa nu uitam, si asa amintim si altora, ca o viata in Dumnezeu este singura viata implinita. Numai o astfel de viata aduce bucurie sufletului si aduce mantuirea.
Sa nu uitam ca exista eroi duhovnicesti,
ca ei nu sunt numai din alte vremuri, din Vietile Sfintilor, acelea
care sunt in carti, si ca acesti eroi duhovnicesti exista si astazi, si nu sunt altii decat crestinii care incearca sa implineasca atat cat pot, dar fara a conteni, poruncile lui Dumnezeu.
Iar in afara de aceste virtuti, sa intelegem ca patimile sunt lucruri cu adevarat potrivnice noua. Oricat
ar fi de placuta o patima, oricat ar fi de lipita de sufletul nostru,
ea nu este ceva din noi, este ceva din afara noastra care este strecurat
inauntrul nostru de catre demon. Oricata bucurie ne-ar aduce o
patima la un anumit moment, ea nu va duce niciodata la ceva bun pentru
noi, ci cu cat va prinde mai mult radacini in suflet, cu atat ne va face
mai mult rau. Este ca o bomboana care este foarte buna la gust, dar care chiar si pe ea scrie ca este otravita. Urmarea nu va fi decat ca ne vom otravi. Iar daca omul nu este stapan pe sine nu are puterea sa rabde de foame decat sa manace acea bomboana otravita. Iar aceasta nestapanire inseamna o rapire a libertatii, si nu este altceva decat opera demonilor, caci
spre deosebire de Dumnezeu care ne-a facut liberi si nu ne ia niciodata
libertatea, demonii de-abia asteapta sa ne inrobeasca.
Evanghelia care s-a citi astazi se sfarseste cu urmatoarele cuvinte:
“În aceast ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta” (Luca 10, 21).
Asadar, Mantuitorul S-a bucurat de lucrarea lui Dumnezeu Tatal, care a descoperit tainele mantuirii pruncilor. Asa spune Domnul: pruncilor.
Oare este vreun om in afara de sfintii care au ajuns pe treptele cele
mai inalte ale sfinteiniei, care este mai smerit si mai iubitor decat un
prunc, caci pruncul isi iubeste mama si sta la pieptul ei indiferent de cum este aceasta, el nu stie de rautate. Asadar sa nu ne speriem ca Dumnezeu ne cere sa facem ceva imposibil, caci nicio mama nu-si cearta pruncul pe care-l alapteaza ca nu stie sa faca ceea ce stiu cei intelepti si priceputi, dar ne cere ceea ce avem, si nu numai ceea ce avem, sau ni se pare ca avem bun, ne cere chiar si ceea ce avem rau. Sa-I
incredintam, de exemplu, pacatele prin Taina Sfintei Spovedanii, sa-I
incredintam descurajarea cand ne aflam in situatii fara de iesire, caci
cu adevarat al Lui este a rezolva astfel de situatii. Sa nu fim, cu alte cuvinte, incapatanati, si sa ne aducem aminte ca ceea e la om este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta.
Sa avem incredere in dragostea lui Dumnezeu pentru noi, in stiinta Lui de a ne izbavi de orice primejdie si sa-L lasam sa o faca. Dar
pentru aceasta sa-L marturisim, luand aminte, si cerand ajutorul
Sfantului Arhanghel Mihail, caci el a marturisit inaintea ingerilor,
pentru a opri caderea, si sa cautam smerenia si dragostea, precum
Sfantul Arhanghel Gavriil, care a avut parte, poate de cea mai importanta intalnire, in afara de intalnirea cu Dumnezeu, intalnirea cu Fecioara Maria. Si atunci, smerenia si dragostea vor pastra adevarul, iar adevarul le va pastra pe ele. Amin!
Comments
Post a Comment